Numerele 38, 39, 40 aparţineau toate hote-lului Balaclava. Poirot urcă scările şi împinse uşa de la intrare. Era întuneric şi mirosea a varză şi a scrumbie afumată de la micul de-jun. La stînga, o masă de mahon cu o crizan-temă tristă pe ea. Deasupra traduceri legalizate mesei era o eta-jeră mare pe care erau îngrămădite scrisorile. Poirot privi gînditor cîteva minute. împinse uşa din dreapta sa. Dădea într-un fel de hol cu mese mici şi scaune acoperite cu creton în culori triste. Trei doamne în vîrstă şi un bă-trîn cu înfăţişare neîngrijită ridicară capetele şi se uitară la intrus cu priviri răuvoitoare. Hercule Poirot roşi şi se retrase.
Merse mai departe pe coridor şi ajunse la casa scării. Ladreapta se ramifica un alt co-ridor, în unghi drept către ceea ce era cu si-guranţă sala de mese. Puţin mai departe, pe coridor era o uşă pe care scria „Birou". In aceasta bătu Poirot. Neprimind traduceri autorizate nici un răs-puns, deschise uşa şi privi înăuntru. în ca-meră se afla un birou mare acoperit cu hîrtii, dar nu era nimeni înăuntru. Se retrase în-chizînd uşa în urma lui. Intră în sala de mese. Aici, o fată cu înfăţişare tristă, într-un şorţ murdar, îşi tîrşîia picioarele în jurul me-sei, ducînd un coş din care scotea şi aranja pe masă furculiţe şi cuţite.
— Scuzaţi, pot s-o văd pe doamna directoare ?
Fata îl privi cu ochii lipsiţi de expresie.
— N-am idee.
— Nu e nimeni în birou.
— Aha, n-am idee unde-ar putea fi.
— Poate — spuse Poirot insistent dar răb-dător — ai putea să afli.
Fata suspină. După ce că avea o zi proastă, se vedea împovărată şi cu o sarcină în plus.
— Bine — spuse trist — să văd ce pot face.
Poirot îi mulţumi şi reveni în hol. Privea traduceri legalizate etajera pentru scrisori cînd un foşnet şi un miros puternic de violete de Devonshire anunţară sosirea directoarei.
Mrs. Harte era plină de bunăvoinţă.
— îmi pare rău că n-am fost în birou. Că-utaţi o cameră ?
— Nu tocmai — murmură Poirot — mă întrebam dacă prietenul meu, căpitanul Cur-tis, a locuit recent la dumneavoastră.
— Curtis, căpitan Curtis, unde am mai auzit numele ăsta ?
Poirot n-o ajută.
Ea clătină din cap afectată.
— înseamnă că n-a stat la dumneavoas-
Se afișează postările cu eticheta traduceri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta traduceri. Afișați toate postările
marți, 26 aprilie 2011
Traducere araba
care i-o înmînă lui Poirot în modul cel mai solemn, privindu-1 plină de speranţă. Poirot o privi cu atenfcie.
— Mais oui, a fost într-adevăr tăiată. Cele două femei îl priveau nesigure.
— O voi păstra — zise Poirot.
Solemn, o puse în buzunar. Cele douâ femei răsuflară uşurate. Făcuse traducator araba exact ceea ce se aş-teptase de la el.
Era în obiceiul lui Poirot să nu lase nimic neverificat.
Deşi părea improbabil ca Miss Carnaby să tie altceva decît femeia prostuţă şi cam slabă de minte care se arăta, Poirot făcu în aşa fel încit traduceri araba romana sâ pună cîteva întrebări unei doamne des-tul de lipsite de amabilitate, nepoata defunc-tei Lady Hartingfield.
— Amy Carnaby — spuse Miss Maltra-vers — sigur, mi-o amintesc perfect. Avea su-flet bun şi i se potrivea mătuşii Iulia ca o mă-nuşă. Devotată cîinilor şi excelentă la citit cu voce tare. Plină de tact, nu contrazicea nicio-d.ată un om bolnav. Dar ce i s-a întîmplat ? Sper că n-are nici un fel de necazuri. I-am dat cam acum un an pentru traduceri araba o doamnă,... un nume care începe cu H.
Poirot îi explică in grabă că Miss Carnaby cra încă pe postul ei. Avusese însă nişte neca-zuri cu un cîine pierdut.
— Amy Carnaby e nebună după ciini. Mătuşa mea a avut un pechinez. 11-a lăsat ei cînd a murit şi Amy era cu totul îndrăgostită de el.
Cred că i s-a rupt inima cînd a murit. Da, da, un suflet bun... deşi nu tocmai o intelectuală.
Hercule Poirot fu de acord că Miss Carnaby n-ar fi putut în nici un caz fi numită o inte-lectuală.
Următoarea grijă a lui Poirot a fost să-l descopere pe traduceri romana araba îngrijitorul parcului căruia i se adresase Miss Carnaby în acea după-amiază fatală. Reu?i fără nici o dificultate. Omul îşi amintea incidentul.
— O doamnă intre două vîrste, traduceri legalizate araba destul de solidă, arăta bine, îşi pierduse pechinezul. O cunoşteam bine, din vedere, venea adeseori cu căţelul. Am văzut-o venind cu el. Era distrusă cînd i-a pierdut. A venit la mine să afle dacă am văzut pe cineva cu un pechinez ! Asta-i bună ! Parcul e plin de cîini de toate felurile: terrieri, pechinezi, cîini de-ăia nemţeşti ca nişte cîrnaţi, chiar şi Barzaia, avem de toate.
Eu n-aş putea deosebi traduceri autorizate araba un pechinez de altuî.
Hercule Poirot dădu gînditor din cap. Apoi plecă spre Bloomsbury Road.
— Mais oui, a fost într-adevăr tăiată. Cele două femei îl priveau nesigure.
— O voi păstra — zise Poirot.
Solemn, o puse în buzunar. Cele douâ femei răsuflară uşurate. Făcuse traducator araba exact ceea ce se aş-teptase de la el.
Era în obiceiul lui Poirot să nu lase nimic neverificat.
Deşi părea improbabil ca Miss Carnaby să tie altceva decît femeia prostuţă şi cam slabă de minte care se arăta, Poirot făcu în aşa fel încit traduceri araba romana sâ pună cîteva întrebări unei doamne des-tul de lipsite de amabilitate, nepoata defunc-tei Lady Hartingfield.
— Amy Carnaby — spuse Miss Maltra-vers — sigur, mi-o amintesc perfect. Avea su-flet bun şi i se potrivea mătuşii Iulia ca o mă-nuşă. Devotată cîinilor şi excelentă la citit cu voce tare. Plină de tact, nu contrazicea nicio-d.ată un om bolnav. Dar ce i s-a întîmplat ? Sper că n-are nici un fel de necazuri. I-am dat cam acum un an pentru traduceri araba o doamnă,... un nume care începe cu H.
Poirot îi explică in grabă că Miss Carnaby cra încă pe postul ei. Avusese însă nişte neca-zuri cu un cîine pierdut.
— Amy Carnaby e nebună după ciini. Mătuşa mea a avut un pechinez. 11-a lăsat ei cînd a murit şi Amy era cu totul îndrăgostită de el.
Cred că i s-a rupt inima cînd a murit. Da, da, un suflet bun... deşi nu tocmai o intelectuală.
Hercule Poirot fu de acord că Miss Carnaby n-ar fi putut în nici un caz fi numită o inte-lectuală.
Următoarea grijă a lui Poirot a fost să-l descopere pe traduceri romana araba îngrijitorul parcului căruia i se adresase Miss Carnaby în acea după-amiază fatală. Reu?i fără nici o dificultate. Omul îşi amintea incidentul.
— O doamnă intre două vîrste, traduceri legalizate araba destul de solidă, arăta bine, îşi pierduse pechinezul. O cunoşteam bine, din vedere, venea adeseori cu căţelul. Am văzut-o venind cu el. Era distrusă cînd i-a pierdut. A venit la mine să afle dacă am văzut pe cineva cu un pechinez ! Asta-i bună ! Parcul e plin de cîini de toate felurile: terrieri, pechinezi, cîini de-ăia nemţeşti ca nişte cîrnaţi, chiar şi Barzaia, avem de toate.
Eu n-aş putea deosebi traduceri autorizate araba un pechinez de altuî.
Hercule Poirot dădu gînditor din cap. Apoi plecă spre Bloomsbury Road.
Firma contabilitate
Ingrozitor — murmură — cît pot fi de cruzi oamenii !
—. Scria — continuă Lady Hoggin. — că, dacă banii vor fi trimişi imediat, Shan Tung va fi înapoiat în aceeaşi seară viu şi nevătă-mat, dar că, dacă anunţ poliţia, Shan Tung va fi acela care va avea de suferit.
Miss Carnaby murmură cu ochii in lacrimi :
— Mi-e atît de teamă chiar şi acum, deşi bineînţeles că domnul Poirot nu e chiar de la poliţie.
— Vedeţi, domnule Poirot — interveni Lady Hoggin îngrijorată — va trebui să fiţi foarte atent.
Hercule Poirot se grăbi să-i alunge îngrijo-rarea.
— Dar nu sînt de la poliţie. Cercetările mele vor fi foarte discrete. Puteti fi sigură că Shan Tung va fi în deplină siguranţă. Vă garantez eu.
Amîndouă doamnele părură uşurate de acest cuvînt magic.
— Aveţi scrisoarea ?, întrebă Poirot.
Lady Hoggin clătină din cap :
— Nu. Mi s-a spus să pun scrisoarea ală-turi de bani.
— Şi asa aţi făcut ?
— Da. '
— Hm, păcat !
Miss Carnaby interveni vioi :
— Dar mai am lesa. S-o aduc ?
Părăsi camera. Hercule Poirot profită de ab-senţa ei pentru a pune cîteva întrebări pline de miez.
— Amy Carnaby... Oh, e foarte cumsecade. Suflet bun, deşi-cam prostuţă. Am avut mai multe doamne de companie şi toate au fost la fel de proaste, proaste de tot. Dar Amy este devotată lui Shan Tung şi a fost teribil de afectată de intîmplare — era şi normal să fie — dacă umblă creanga după cărucioare în loc să vadă de micul sufleţel. Fetele astea bătrîne sînt toate la fel, sînt nebune după copii. Sînt convinsă că nu are nimic de-a face cu răpirea.
— Nu pare să aibă — fu de acord Poirot. Totuşi cîinele a dispărut cînd era sub suprave-gherea ei, deci trebuie să ne convingem de onestitatea ei. E de mult la dumneavoastră ?
— Aproape un an. A avut referinţe excelente. A fost la Lady Hartingfield pînă la moartea acesteia, 10 ani, cred. După asta şi-a îngrijit pentru un timp sora invalidă. Este într-adevăr un om bun, dar tare prostuţă, cum v-am mai spus.
Amy Carnaby se întoarse chiar în acel mo-ment, gîfîind uşor, aducînd o lesă tăiată, pe
—. Scria — continuă Lady Hoggin. — că, dacă banii vor fi trimişi imediat, Shan Tung va fi înapoiat în aceeaşi seară viu şi nevătă-mat, dar că, dacă anunţ poliţia, Shan Tung va fi acela care va avea de suferit.
Miss Carnaby murmură cu ochii in lacrimi :
— Mi-e atît de teamă chiar şi acum, deşi bineînţeles că domnul Poirot nu e chiar de la poliţie.
— Vedeţi, domnule Poirot — interveni Lady Hoggin îngrijorată — va trebui să fiţi foarte atent.
Hercule Poirot se grăbi să-i alunge îngrijo-rarea.
— Dar nu sînt de la poliţie. Cercetările mele vor fi foarte discrete. Puteti fi sigură că Shan Tung va fi în deplină siguranţă. Vă garantez eu.
Amîndouă doamnele părură uşurate de acest cuvînt magic.
— Aveţi scrisoarea ?, întrebă Poirot.
Lady Hoggin clătină din cap :
— Nu. Mi s-a spus să pun scrisoarea ală-turi de bani.
— Şi asa aţi făcut ?
— Da. '
— Hm, păcat !
Miss Carnaby interveni vioi :
— Dar mai am lesa. S-o aduc ?
Părăsi camera. Hercule Poirot profită de ab-senţa ei pentru a pune cîteva întrebări pline de miez.
— Amy Carnaby... Oh, e foarte cumsecade. Suflet bun, deşi-cam prostuţă. Am avut mai multe doamne de companie şi toate au fost la fel de proaste, proaste de tot. Dar Amy este devotată lui Shan Tung şi a fost teribil de afectată de intîmplare — era şi normal să fie — dacă umblă creanga după cărucioare în loc să vadă de micul sufleţel. Fetele astea bătrîne sînt toate la fel, sînt nebune după copii. Sînt convinsă că nu are nimic de-a face cu răpirea.
— Nu pare să aibă — fu de acord Poirot. Totuşi cîinele a dispărut cînd era sub suprave-gherea ei, deci trebuie să ne convingem de onestitatea ei. E de mult la dumneavoastră ?
— Aproape un an. A avut referinţe excelente. A fost la Lady Hartingfield pînă la moartea acesteia, 10 ani, cred. După asta şi-a îngrijit pentru un timp sora invalidă. Este într-adevăr un om bun, dar tare prostuţă, cum v-am mai spus.
Amy Carnaby se întoarse chiar în acel mo-ment, gîfîind uşor, aducînd o lesă tăiată, pe
Aprobare de plata
— încep să înţeleg de ce mi-ai fost recomandat dumneata. Eşti un tip şiret, .domnule Poirot.
— Ce-ar fi să-mi povestiţi faptele — mur-mură Poirot. Cînd a dispărut cîinele ?
— Exact acum o săptămînă.
— Şi, bănuiesc, soţia dumneavoastră este disperată.
Sir Joseph se holbă la el şi şpuse :
— Nu înţelegi ? Cîinele a fost înapoiat !
— înapoiat ? Permiteţi-mi să-ntreb atunci, care-i rolul meu aici. Sir Joseph se înrOşi de furie :
— Pentru că, să fiu al dracului dacă vreau să fiu escrocat ! lată de ce, domnule Poirot,
am să vă spun întreaga tărăşenie. Cîinele a fost furat acum o săptămînă, şterpelit în Kensington Garden, pe cind era la plimbare cu doamna de companie a nevesti-mi. A doua zi, nevestei mele i s-au pretins 200 de lire. Ce ziceţi de asta — 200 de lire ! Pentru blestemata aia de brută mică şi schelălăitoare, care ţi se încurcă mereu printre picioare.
— Natural că n-aţi aprobat plata unei asemenea sume' — murmură Poirot.
— Sigur că nu, mai bine zis n-aş fi aprobat dacă aş fi ştiut ! Milly, soţia mea, ştia asta foarte bine. Nu mi-a spus nimic. A trimis pur si simplu banii, în bancnote de o liră, aşa cum se cerea în scrisoare, la adresa indicată.
— Şi cîinele a fost inapoiat ?
— Da. Chiar în seara aceea a sunat soneria şi bruta aia mică se afla pe treptele de la in-trare. Prin apropiere nici picior de om.
— Clar. Continuaţi !
— Apoi, bineînţeles câ Milly mi-a mărturi-sit ce făcuse, iar eu mi-am cam pierdut cum-pătul. M-am calmat însă la scurt timp — fapta fusese comisă şi, de fapt, nu te poţi aştepta de la o femeie să procedeze cu mai mult bun simţ — şi aş putea spune că aş fi lăsat totul să'treacă de la mine dacă n-ar fi fost întîlni-rea de la club cu Samuelson.
— Da?
— Afurisit să fiu dacă banda asta nu e al dracului de eficientă !
Exact acelaşi lucru 1-a păţit şi el. 300 de lire au stors de la nevastă-sa. Ei bine, asta-1 cam prea de tot ! Am hotărît că lucrurile nu mai pot să meargă aşa. Am trimis după dumneatâ.
— Dar lucrul cel mai bun (şi cel mai puţin costisitor) ar fi fost să chemaţi poliţia.
Sir Joseph îşi frecă nasul şi spuse :
— Sînteţi căsătorit, domnule Poirot ?
— Ferească sfintul, n-am avut fericirea.
— Ce-ar fi să-mi povestiţi faptele — mur-mură Poirot. Cînd a dispărut cîinele ?
— Exact acum o săptămînă.
— Şi, bănuiesc, soţia dumneavoastră este disperată.
Sir Joseph se holbă la el şi şpuse :
— Nu înţelegi ? Cîinele a fost înapoiat !
— înapoiat ? Permiteţi-mi să-ntreb atunci, care-i rolul meu aici. Sir Joseph se înrOşi de furie :
— Pentru că, să fiu al dracului dacă vreau să fiu escrocat ! lată de ce, domnule Poirot,
am să vă spun întreaga tărăşenie. Cîinele a fost furat acum o săptămînă, şterpelit în Kensington Garden, pe cind era la plimbare cu doamna de companie a nevesti-mi. A doua zi, nevestei mele i s-au pretins 200 de lire. Ce ziceţi de asta — 200 de lire ! Pentru blestemata aia de brută mică şi schelălăitoare, care ţi se încurcă mereu printre picioare.
— Natural că n-aţi aprobat plata unei asemenea sume' — murmură Poirot.
— Sigur că nu, mai bine zis n-aş fi aprobat dacă aş fi ştiut ! Milly, soţia mea, ştia asta foarte bine. Nu mi-a spus nimic. A trimis pur si simplu banii, în bancnote de o liră, aşa cum se cerea în scrisoare, la adresa indicată.
— Şi cîinele a fost inapoiat ?
— Da. Chiar în seara aceea a sunat soneria şi bruta aia mică se afla pe treptele de la in-trare. Prin apropiere nici picior de om.
— Clar. Continuaţi !
— Apoi, bineînţeles câ Milly mi-a mărturi-sit ce făcuse, iar eu mi-am cam pierdut cum-pătul. M-am calmat însă la scurt timp — fapta fusese comisă şi, de fapt, nu te poţi aştepta de la o femeie să procedeze cu mai mult bun simţ — şi aş putea spune că aş fi lăsat totul să'treacă de la mine dacă n-ar fi fost întîlni-rea de la club cu Samuelson.
— Da?
— Afurisit să fiu dacă banda asta nu e al dracului de eficientă !
Exact acelaşi lucru 1-a păţit şi el. 300 de lire au stors de la nevastă-sa. Ei bine, asta-1 cam prea de tot ! Am hotărît că lucrurile nu mai pot să meargă aşa. Am trimis după dumneatâ.
— Dar lucrul cel mai bun (şi cel mai puţin costisitor) ar fi fost să chemaţi poliţia.
Sir Joseph îşi frecă nasul şi spuse :
— Sînteţi căsătorit, domnule Poirot ?
— Ferească sfintul, n-am avut fericirea.
miercuri, 2 februarie 2011
Can Your Friends Make You Fat?
Researchers writing in the New England Journal of Medicine say they may have found a possible explanation for the obesity epidemic: Fat is contagious.
Supposedly because the study looked at relationships over time, the researchers were able to exclude cases in which obese people chose overweight friends, and therefore were able to make a stronger case for the effect.
As if there weren't enough social stigma already for women who are overweight now there's medical research justify the societal shunning.
Studying more than 12,000 people linked to a long-running study of heart disease based in Framingham, the researchers found that an individual's chances of becoming obese increased by 57 percent if someone they consider a friend grew obese.
If the friendship was close and mutual and one person became obese, the other's risk soared by 171 percent. The study found similar, but smaller influences between siblings and spouses, but neighbors who aren't friends had no effect.
Surprisingly, obesity seemed to spread even if friends were geographically distant.
Supposedly because the study looked at relationships over time, the researchers were able to exclude cases in which obese people chose overweight friends, and therefore were able to make a stronger case for the effect.
As if there weren't enough social stigma already for women who are overweight now there's medical research justify the societal shunning.
musings of a hermit curmudgeon . . .
Imagine for a moment, you decide to get away for a weekend and get on this plane . . . See Video Above : What’s going on here? A South Asian man screaming “Allahu Akbar” and “f***ing white people” freaks out on a plane. He yells at other passengers to “Shoot me! Shoot me!” He’s restrained by several large men. The vid is hot on Liveleak and YouTube, where it was posted yesterday. The person who posted it claims: “I don’t know what happened here. But this happened on my Air Canada plane ride to London, England in December 6th, 2007 from Toronto…My partner and I decided we should videotape this in the interest of sharing the experience we went through on this plane with those interested.” A reclusive curmudgeons musings on life . . .
3 comments:
- Maybe the goat's milk in coach was not to his liking. Oz
- I think he was mad at having a middle seat. Seriously - it's very heartening to see the passengers respond in a forceful - yet compassionate - manner, reassuring him that he wasn't gonig to die, while making sure he was restrained. An airliner will never again be taken over by terrorists - not because of TSA, but because of passengers like these.
- Yup, passenger will no longer take any crap. I suspect that any modern terrorist will now receive a heck of a beating on a plane. Armed with pens and belts and boiling water, the odds are that any terrorist today will experience a lot of pain even before the air marshal relieves his suffering.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)