A fost într-adevăr îngrozitor, îngrozitor.
— Vă rog să-mi povestiţi faptele !
— Ei bine, iată cum a fost : Shan Tung ie-şise să-şi facă plimbarea obişnuită, în parc, cu Miss Carnaby.
— Oh, săraca de mine, a fost greşeala mea, interveni foraje doamna de companie, cum am putut fi atît de proas'.ă, de neglijentă !
Lady Hoggin spuse acru :
— Nu vreau să-ţi reproşez-nimic Miss Carnaby, dar sînt sigură că ar fi trebuit să fii mai atentă.
Poirot îşi mută privirea la doamna de com-panie : ;
— Cum s-a întîmplat ?
Miss Carnaby izbucni volubilă şi agitată :
— A fost cu totul extraordinar, absolut extraordinar ! Eram lîngă aleea cu flori. Shan Tung mergea înainte, bineînţeles ; alergase puţin prin iarbă şi mă pregăteam să mă întorc a:asă, cînd, atenţia mi-a fost atrasă de un copilaş într-un căruţ, un copil atît de foraje puturi apa drăgâlaş, zîmbitor, cu obrăjorii roz, cu buclite... N-am putut realmente să reaifct să nu-i vorbesc bonei şi să n-o întreb cîţi ani avea copilul, 17 luni mi-a răspuns, dar sînt sigură că n-am vorbit cu ea mai mult de un minut sau d6uă. şi, brusc, am privit în jos şi Shan nu mai era. Lesa fusese tăiată.
— Dacă ţi-ai fi văzut de îndatoririle dumitale — interveni Lady Hoggin — nimeni n-ar fi putut să se furişeze şi să-ţi taie lesa.
Miss Carnaby părea gata să izbucnească în lacrimi. Poirot spuse grăbit :
— Şi, după aceea ce s-a mai întîmplat ?
— Am căutat peste tot. Am strigat. Am în-trebat pe paznicul parcului dacă văzuse pe ci-neva ducînd în braţe un pechinez, dar nu ob-servase nimic ; şi nu mai ştiam ce să fac, aşa că am continuat să caut, dar, în cele din urmă, a trebuit să mă întorc acasă.
Miss Carnaby s-a oprit fără suflare. Poirot îşi putu imagina destul de bine scena care ur-mase. . — Apoi aţi primit scrisoarea ? Lady Hoggin reluă povestea.
— A doua zi dimineaţă, cu prima poştă.
Scria că, dacă vreau să-1 mai văd pe Shan Tung viu, trebuie foraje puturi să trimit 200 de lire, în bancnote de 1 liră, într-un pachet pe adresa căpitanului Curtin în Bloomsbury Road 38.
Mai scria că, dacă banii vor fi însemnaţi sau poliţia informată, atunci,... ei bine, atunci lui Shan Tung i se vor tâia urechile şi coada. Miss Carnaby începu să se smiorcăie.
Se afișează postările cu eticheta foraje. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta foraje. Afișați toate postările
marți, 26 aprilie 2011
Scoala de soferi
Hm, mormăi Sir Joseph, n-ai mai fi vor-bit de fericire dac-ai fi fost şi ai fi aflat că fe-meile sînt nişte creaturi ciudate. Nevastă-mea se isterizează la simpla pomenire a cuvîntului poliţie. I-a intrat în cap că preţiosul Shan Tung va păţi cine ştie ce dacă merg la poliţie. Nici nu scoala de soferi vrea să audă. Aş zice că nici pe dumneata nu te vede cu ochi buni. Dar am fost ferm şi, în cele din urmă, a acceptat. Ţineţi însă seama că ei nu-i place chestia asta.
—* Observ — murmură Poirot — că sînt în-tr-o situaţie cam delicată.
Poate s-ar schimba situaţia dacă aş vedea-o pe sotia dumneavoastră spre a obţine cîteva amănunte de la ea, asigurînd-o în acelaşi timp că favoritul ei va fi în siguranţă.
Sir Joseph aprobă şi se ridică în picioare.
— Vă voi conduce chiar acum.
într-un salon mare şi călduros stăteau cîouă femei.
Cînd Sir Joseph şi Hercule Poirot intrară, un mic pechinez le sări înainte lătrînd furios, încurcîndu-se periculos printre picioarele lui Poirot.
— Shan, Shan, vino aici ! Vino la mama iubiţel ! Ridică-1, Miss Carnaby !
Cealaltă femeie sări grăbită, iar Hercule Poirot murmură :
— Un adevărat leu...
Cu răsuflarea tăiată, cea care-1 culesese pe Shan Tung aprobă :
— Da, într-adevăr, un bun cîine de pază.
Nu se teme de nimic şi de nimeni. Un băieţel adorabil.
După ce făcu prezentările de rigoare, Sir Joseph spuse :
— Domnule Poirot, vă las să vă faceţi treaba şi cu o înclinare a capului părăsi încăperea.
Doamna Hoggin era o femeie solidă cu pă-rul de un roşu stins. Doamna de companie, nervoasa Miss Carnaby, era durdulie şi priete-noasă, între 40 şi 50 de ani. O trata pe Lady Hoggin cu mare respect şi era evident înfrico-şată de aceasta.
— Povestiţi-mi, Lady Hoggin, toate împrejurările în care s-a petrecut abominabila crimă.
Lady Hoggin se înroşi.
— Sînt fericită să vă aud vorbind aşa, domnule Poirot. Pentru că într-adevăr o crimă a fost. Pechinezii sînt foarte sensibili, ca nişte copii. Sârmanul Shan Tung ar fi putut muri de frică dacă nu de altceva.
Miss Carnaby interveni cu răsuflarea tăiată
—* Observ — murmură Poirot — că sînt în-tr-o situaţie cam delicată.
Poate s-ar schimba situaţia dacă aş vedea-o pe sotia dumneavoastră spre a obţine cîteva amănunte de la ea, asigurînd-o în acelaşi timp că favoritul ei va fi în siguranţă.
Sir Joseph aprobă şi se ridică în picioare.
— Vă voi conduce chiar acum.
într-un salon mare şi călduros stăteau cîouă femei.
Cînd Sir Joseph şi Hercule Poirot intrară, un mic pechinez le sări înainte lătrînd furios, încurcîndu-se periculos printre picioarele lui Poirot.
— Shan, Shan, vino aici ! Vino la mama iubiţel ! Ridică-1, Miss Carnaby !
Cealaltă femeie sări grăbită, iar Hercule Poirot murmură :
— Un adevărat leu...
Cu răsuflarea tăiată, cea care-1 culesese pe Shan Tung aprobă :
— Da, într-adevăr, un bun cîine de pază.
Nu se teme de nimic şi de nimeni. Un băieţel adorabil.
După ce făcu prezentările de rigoare, Sir Joseph spuse :
— Domnule Poirot, vă las să vă faceţi treaba şi cu o înclinare a capului părăsi încăperea.
Doamna Hoggin era o femeie solidă cu pă-rul de un roşu stins. Doamna de companie, nervoasa Miss Carnaby, era durdulie şi priete-noasă, între 40 şi 50 de ani. O trata pe Lady Hoggin cu mare respect şi era evident înfrico-şată de aceasta.
— Povestiţi-mi, Lady Hoggin, toate împrejurările în care s-a petrecut abominabila crimă.
Lady Hoggin se înroşi.
— Sînt fericită să vă aud vorbind aşa, domnule Poirot. Pentru că într-adevăr o crimă a fost. Pechinezii sînt foarte sensibili, ca nişte copii. Sârmanul Shan Tung ar fi putut muri de frică dacă nu de altceva.
Miss Carnaby interveni cu răsuflarea tăiată
miercuri, 2 februarie 2011
musings of a hermit curmudgeon . . .
Imagine for a moment, you decide to get away for a weekend and get on this plane . . . See Video Above : What’s going on here? A South Asian man screaming “Allahu Akbar” and “f***ing white people” freaks out on a plane. He yells at other passengers to “Shoot me! Shoot me!” He’s restrained by several large men. The vid is hot on Liveleak and YouTube, where it was posted yesterday. The person who posted it claims: “I don’t know what happened here. But this happened on my Air Canada plane ride to London, England in December 6th, 2007 from Toronto…My partner and I decided we should videotape this in the interest of sharing the experience we went through on this plane with those interested.” A reclusive curmudgeons musings on life . . .
3 comments:
- Maybe the goat's milk in coach was not to his liking. Oz
- I think he was mad at having a middle seat. Seriously - it's very heartening to see the passengers respond in a forceful - yet compassionate - manner, reassuring him that he wasn't gonig to die, while making sure he was restrained. An airliner will never again be taken over by terrorists - not because of TSA, but because of passengers like these.
- Yup, passenger will no longer take any crap. I suspect that any modern terrorist will now receive a heck of a beating on a plane. Armed with pens and belts and boiling water, the odds are that any terrorist today will experience a lot of pain even before the air marshal relieves his suffering.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)