Foraje puturi

A fost într-adevăr îngrozitor, îngrozitor.
—    Vă rog să-mi povestiţi faptele !
—    Ei bine, iată cum a fost : Shan Tung ie-şise să-şi facă plimbarea obişnuită, în parc, cu Miss Carnaby.
—    Oh, săraca de mine, a fost greşeala mea, interveni foraje doamna de companie, cum am putut fi atît de  proas'.ă, de neglijentă !
Lady Hoggin spuse acru :
—    Nu vreau să-ţi reproşez-nimic Miss Carnaby, dar sînt sigură că ar fi trebuit să fii mai atentă.
Poirot îşi mută privirea la doamna de com-panie :  ;
—    Cum s-a întîmplat ?
Miss Carnaby izbucni volubilă şi agitată :
—    A fost cu totul extraordinar, absolut extraordinar ! Eram lîngă aleea cu flori. Shan Tung mergea înainte, bineînţeles ; alergase puţin prin iarbă şi mă pregăteam să mă întorc a:asă, cînd, atenţia mi-a fost atrasă de un copilaş într-un căruţ, un copil atît de foraje puturi apa drăgâlaş, zîmbitor, cu obrăjorii roz, cu buclite... N-am putut realmente să reaifct să nu-i vorbesc bonei şi să n-o întreb cîţi ani avea copilul, 17 luni mi-a răspuns, dar sînt sigură că n-am vorbit cu ea mai mult de un minut sau d6uă. şi, brusc, am privit în jos şi Shan nu mai era. Lesa fusese tăiată.
—    Dacă ţi-ai fi văzut de îndatoririle dumitale — interveni Lady Hoggin — nimeni n-ar fi putut să se furişeze şi să-ţi taie lesa.
Miss Carnaby părea gata să izbucnească în lacrimi. Poirot spuse grăbit :
—    Şi, după aceea ce s-a mai întîmplat ?
—    Am căutat peste tot. Am strigat. Am în-trebat pe paznicul parcului dacă văzuse pe ci-neva ducînd în braţe un pechinez, dar nu ob-servase nimic ; şi nu mai ştiam ce să fac, aşa că am continuat să caut, dar, în cele din urmă, a trebuit să mă întorc acasă.
Miss Carnaby s-a oprit fără suflare. Poirot îşi putu imagina destul de bine scena care ur-mase. . — Apoi aţi primit scrisoarea ? Lady Hoggin reluă povestea.
—    A doua zi dimineaţă, cu prima poştă.
Scria că, dacă vreau să-1 mai văd pe Shan Tung viu, trebuie foraje puturi să trimit 200 de lire, în bancnote de 1 liră, într-un pachet pe adresa căpitanului Curtin în Bloomsbury Road 38.
Mai scria că, dacă banii vor fi însemnaţi sau poliţia informată, atunci,... ei bine, atunci lui Shan Tung i se vor tâia urechile şi coada. Miss Carnaby începu să se smiorcăie.

Aprobare de plata

—    încep să înţeleg de ce mi-ai fost recomandat dumneata. Eşti un tip şiret, .domnule Poirot.
—    Ce-ar fi să-mi povestiţi faptele — mur-mură Poirot. Cînd a dispărut cîinele ?
—    Exact acum o săptămînă.
—    Şi, bănuiesc, soţia dumneavoastră este disperată.
Sir Joseph se holbă la el şi şpuse :
—    Nu înţelegi ? Cîinele a fost înapoiat !
—    înapoiat ? Permiteţi-mi să-ntreb atunci, care-i rolul meu aici. Sir Joseph se înrOşi de furie :
—    Pentru că, să fiu al dracului dacă vreau să fiu escrocat ! lată de ce, domnule Poirot,
am să vă spun întreaga tărăşenie. Cîinele a fost furat acum o săptămînă, şterpelit în Kensington Garden, pe cind era la plimbare cu doamna de companie a nevesti-mi. A doua zi, nevestei mele i s-au pretins 200 de lire. Ce ziceţi de asta — 200 de lire ! Pentru blestemata aia de brută mică şi schelălăitoare, care ţi se încurcă mereu printre picioare.
—    Natural că n-aţi aprobat plata unei asemenea sume' — murmură Poirot.
—    Sigur că nu, mai bine zis n-aş fi aprobat dacă aş fi ştiut ! Milly, soţia mea, ştia asta foarte bine. Nu mi-a spus nimic. A trimis pur si simplu banii, în bancnote de o liră, aşa cum se cerea în scrisoare, la adresa indicată.
—    Şi cîinele a fost inapoiat ?
—    Da. Chiar în seara aceea a sunat soneria şi bruta aia mică se afla pe treptele de la in-trare. Prin apropiere nici picior de om.
—    Clar. Continuaţi !
—    Apoi, bineînţeles câ Milly mi-a mărturi-sit ce făcuse, iar eu mi-am cam pierdut cum-pătul. M-am calmat însă la scurt timp — fapta fusese comisă şi, de fapt, nu te poţi aştepta de la o femeie să procedeze cu mai mult bun simţ — şi aş putea spune că aş fi lăsat totul să'treacă de la mine dacă n-ar fi fost întîlni-rea de la club cu Samuelson.
—    Da?
—    Afurisit să fiu dacă banda asta nu e al dracului de eficientă !
Exact acelaşi lucru 1-a păţit şi el. 300 de lire au stors de la nevastă-sa. Ei bine, asta-1 cam prea de tot ! Am hotărît că lucrurile nu mai pot să meargă aşa. Am trimis după dumneatâ.
—    Dar lucrul cel mai bun (şi cel mai puţin costisitor) ar fi fost să chemaţi poliţia.
Sir Joseph îşi frecă nasul şi spuse :
—    Sînteţi căsătorit, domnule Poirot ?
—    Ferească sfintul, n-am avut fericirea.

Falsa modestie

Sir Joseph continua :
—    Să n-o mai lungim. N-am luat-o razna.
Domnule Poirot, multă lume ar lăsa treaba baltâ. Ar uita-o ca pe o datorie veche. Dar Joseph Hoggin nu procedează aşa. Sînt un om bogat şi, ca să zic aşa, nu două sute de lire ontează.
—    Vă felicit, strecură încet Poirot.
—    Eh?
Sir Joseph se opri o clipă. Ochii mici se apropiară şi mai mult. Apoi reluă :
—    Asta nu înseamnă că am obiceiul să arunc cu banii. Ceea ce doresc plătesc. Plă-tesc însă preţul pieţei, nici un ban mai mult.
—    Vă daţi seama — spuse Poirot — că ono-rariul meu va fi mare.
—    Da, da, dar asta — Sir Joseph îl privi cu şiretenie — este o chestiune fără importanţă.
—    Eu nu mă tocmesc. Sînt un expert. Pen-tru serviciile unui expert trebuie să plătiti.
—    Ştiu — spuse Sir Joseph cu francheţe — dumneata eşti foarte priceput în astfel de afa-ceri. Am făcut cercetări şi mi s-a spus că sin-te(i cel mai bun. Vreau să ajung la esenţa pro-blemei şi nu să mă tocmesc. De aceea am ape-lat la dumneata.
—    Aţi fost norocos.
Sir Joseph mîrîi.
—    Extrem de norocos — reluă Poirot pe un ton hotărît. Sînt, fără falsă modestie, la apo-geul carierei mele. De altf el intenţionez sa mă retrag, să trăiesc la ţară, să călătoresc din cînd in cînd ca să văd lumea, ori, poate, să-mi cul-tiv grădina dind o atenţie deosebită îmbună-tăţirii dovlecelului. Magnifice'legume, dar lip-site de aromă. De fapt nu asta vreau să spun. Doresc doar să vă comunic că, înainte de re-tragere, accept 12 cazuri, nici mai mult nici mai puţin, „Muncile lui Hercule", autoimpuse, dacă pot spune aşa. Cazul dumneavoastră, Sir Joseph, este primul dintre ele. Am fost atras de acest caz — suspină el —, de izbitoarea lui lipsă de importanţă.
—    Importanţă ? — interveni Sir Joseph.
—    Lipsă de importanţă am spus. S-a apelat lâ mine în nenumărate cazuri : să cercetez crime, morţi subite, jafuri, furturi de bijuterii. Este pentru prima oară cînd sînt solicitat să-mi pun în valoare talentul ca să elucidez râpirea unui căţel.
—    Mâ surprinde — mormăi Sir Joseph — aş fi zis că nu se mai termină cu bîrîielile fe-meilor legate de dispariţia diverşilor căţei.
—    E adevărat. Dar este pentru prima oară cînd sînt solicitat»de soţ într-un asemenea caz.
Sir Joseph îşi îngustă ochii admirativ :

Ms Calabaza - Virginia woods, United States

Old curmudgeon kinda going through the "empty nest syndrome". I live in the woods of Northern Virginia with the old man and our two dogs enjoying our view. Oh, I have opinions; Gawd knows. And this is just my little place to post about the absurdities of every day life, have a few chuckles along the way and showcase stuff I find while blog-hopping. I welcome you to come and visit anytime. If you want to comment just go to comments and click anonymous and go for it. If you want, then you can sign in with your name or faux name ~ but you don't have to ~ remember it's whatever tickles your pickle . . . Oh, and I love pumpkinseeds and bad punctuation . . . Ms Calabaza