Ingrozitor — murmură — cît pot fi de cruzi oamenii !
—. Scria — continuă Lady Hoggin. — că, dacă banii vor fi trimişi imediat, Shan Tung va fi înapoiat în aceeaşi seară viu şi nevătă-mat, dar că, dacă anunţ poliţia, Shan Tung va fi acela care va avea de suferit.
Miss Carnaby murmură cu ochii in lacrimi :
— Mi-e atît de teamă chiar şi acum, deşi bineînţeles că domnul Poirot nu e chiar de la poliţie.
— Vedeţi, domnule Poirot — interveni Lady Hoggin îngrijorată — va trebui să fiţi foarte atent.
Hercule Poirot se grăbi să-i alunge îngrijo-rarea.
— Dar nu sînt de la poliţie. Cercetările mele vor fi foarte discrete. Puteti fi sigură că Shan Tung va fi în deplină siguranţă. Vă garantez eu.
Amîndouă doamnele părură uşurate de acest cuvînt magic.
— Aveţi scrisoarea ?, întrebă Poirot.
Lady Hoggin clătină din cap :
— Nu. Mi s-a spus să pun scrisoarea ală-turi de bani.
— Şi asa aţi făcut ?
— Da. '
— Hm, păcat !
Miss Carnaby interveni vioi :
— Dar mai am lesa. S-o aduc ?
Părăsi camera. Hercule Poirot profită de ab-senţa ei pentru a pune cîteva întrebări pline de miez.
— Amy Carnaby... Oh, e foarte cumsecade. Suflet bun, deşi-cam prostuţă. Am avut mai multe doamne de companie şi toate au fost la fel de proaste, proaste de tot. Dar Amy este devotată lui Shan Tung şi a fost teribil de afectată de intîmplare — era şi normal să fie — dacă umblă creanga după cărucioare în loc să vadă de micul sufleţel. Fetele astea bătrîne sînt toate la fel, sînt nebune după copii. Sînt convinsă că nu are nimic de-a face cu răpirea.
— Nu pare să aibă — fu de acord Poirot. Totuşi cîinele a dispărut cînd era sub suprave-gherea ei, deci trebuie să ne convingem de onestitatea ei. E de mult la dumneavoastră ?
— Aproape un an. A avut referinţe excelente. A fost la Lady Hartingfield pînă la moartea acesteia, 10 ani, cred. După asta şi-a îngrijit pentru un timp sora invalidă. Este într-adevăr un om bun, dar tare prostuţă, cum v-am mai spus.
Amy Carnaby se întoarse chiar în acel mo-ment, gîfîind uşor, aducînd o lesă tăiată, pe
Se afișează postările cu eticheta firma de contabilitate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta firma de contabilitate. Afișați toate postările
marți, 26 aprilie 2011
Firma contabilitate
Etichete:
acord,
bani,
cap,
contabilitate,
firma de contabilitate,
pacat,
plata,
pline,
poirot,
sigura,
traduceri,
traduceri araba,
vioi
Aprobare de plata
— încep să înţeleg de ce mi-ai fost recomandat dumneata. Eşti un tip şiret, .domnule Poirot.
— Ce-ar fi să-mi povestiţi faptele — mur-mură Poirot. Cînd a dispărut cîinele ?
— Exact acum o săptămînă.
— Şi, bănuiesc, soţia dumneavoastră este disperată.
Sir Joseph se holbă la el şi şpuse :
— Nu înţelegi ? Cîinele a fost înapoiat !
— înapoiat ? Permiteţi-mi să-ntreb atunci, care-i rolul meu aici. Sir Joseph se înrOşi de furie :
— Pentru că, să fiu al dracului dacă vreau să fiu escrocat ! lată de ce, domnule Poirot,
am să vă spun întreaga tărăşenie. Cîinele a fost furat acum o săptămînă, şterpelit în Kensington Garden, pe cind era la plimbare cu doamna de companie a nevesti-mi. A doua zi, nevestei mele i s-au pretins 200 de lire. Ce ziceţi de asta — 200 de lire ! Pentru blestemata aia de brută mică şi schelălăitoare, care ţi se încurcă mereu printre picioare.
— Natural că n-aţi aprobat plata unei asemenea sume' — murmură Poirot.
— Sigur că nu, mai bine zis n-aş fi aprobat dacă aş fi ştiut ! Milly, soţia mea, ştia asta foarte bine. Nu mi-a spus nimic. A trimis pur si simplu banii, în bancnote de o liră, aşa cum se cerea în scrisoare, la adresa indicată.
— Şi cîinele a fost inapoiat ?
— Da. Chiar în seara aceea a sunat soneria şi bruta aia mică se afla pe treptele de la in-trare. Prin apropiere nici picior de om.
— Clar. Continuaţi !
— Apoi, bineînţeles câ Milly mi-a mărturi-sit ce făcuse, iar eu mi-am cam pierdut cum-pătul. M-am calmat însă la scurt timp — fapta fusese comisă şi, de fapt, nu te poţi aştepta de la o femeie să procedeze cu mai mult bun simţ — şi aş putea spune că aş fi lăsat totul să'treacă de la mine dacă n-ar fi fost întîlni-rea de la club cu Samuelson.
— Da?
— Afurisit să fiu dacă banda asta nu e al dracului de eficientă !
Exact acelaşi lucru 1-a păţit şi el. 300 de lire au stors de la nevastă-sa. Ei bine, asta-1 cam prea de tot ! Am hotărît că lucrurile nu mai pot să meargă aşa. Am trimis după dumneatâ.
— Dar lucrul cel mai bun (şi cel mai puţin costisitor) ar fi fost să chemaţi poliţia.
Sir Joseph îşi frecă nasul şi spuse :
— Sînteţi căsătorit, domnule Poirot ?
— Ferească sfintul, n-am avut fericirea.
— Ce-ar fi să-mi povestiţi faptele — mur-mură Poirot. Cînd a dispărut cîinele ?
— Exact acum o săptămînă.
— Şi, bănuiesc, soţia dumneavoastră este disperată.
Sir Joseph se holbă la el şi şpuse :
— Nu înţelegi ? Cîinele a fost înapoiat !
— înapoiat ? Permiteţi-mi să-ntreb atunci, care-i rolul meu aici. Sir Joseph se înrOşi de furie :
— Pentru că, să fiu al dracului dacă vreau să fiu escrocat ! lată de ce, domnule Poirot,
am să vă spun întreaga tărăşenie. Cîinele a fost furat acum o săptămînă, şterpelit în Kensington Garden, pe cind era la plimbare cu doamna de companie a nevesti-mi. A doua zi, nevestei mele i s-au pretins 200 de lire. Ce ziceţi de asta — 200 de lire ! Pentru blestemata aia de brută mică şi schelălăitoare, care ţi se încurcă mereu printre picioare.
— Natural că n-aţi aprobat plata unei asemenea sume' — murmură Poirot.
— Sigur că nu, mai bine zis n-aş fi aprobat dacă aş fi ştiut ! Milly, soţia mea, ştia asta foarte bine. Nu mi-a spus nimic. A trimis pur si simplu banii, în bancnote de o liră, aşa cum se cerea în scrisoare, la adresa indicată.
— Şi cîinele a fost inapoiat ?
— Da. Chiar în seara aceea a sunat soneria şi bruta aia mică se afla pe treptele de la in-trare. Prin apropiere nici picior de om.
— Clar. Continuaţi !
— Apoi, bineînţeles câ Milly mi-a mărturi-sit ce făcuse, iar eu mi-am cam pierdut cum-pătul. M-am calmat însă la scurt timp — fapta fusese comisă şi, de fapt, nu te poţi aştepta de la o femeie să procedeze cu mai mult bun simţ — şi aş putea spune că aş fi lăsat totul să'treacă de la mine dacă n-ar fi fost întîlni-rea de la club cu Samuelson.
— Da?
— Afurisit să fiu dacă banda asta nu e al dracului de eficientă !
Exact acelaşi lucru 1-a păţit şi el. 300 de lire au stors de la nevastă-sa. Ei bine, asta-1 cam prea de tot ! Am hotărît că lucrurile nu mai pot să meargă aşa. Am trimis după dumneatâ.
— Dar lucrul cel mai bun (şi cel mai puţin costisitor) ar fi fost să chemaţi poliţia.
Sir Joseph îşi frecă nasul şi spuse :
— Sînteţi căsătorit, domnule Poirot ?
— Ferească sfintul, n-am avut fericirea.
Etichete:
asa,
bun-bun,
caine,
firma de contabilitate,
foraje puturi,
freaca,
mistret,
nas,
plata,
politie,
sume,
traduceri,
traduceri araba,
traduceri autorizate,
traduceri legalizate,
traduceri rusa
Falsa modestie
Sir Joseph continua :
— Să n-o mai lungim. N-am luat-o razna.
Domnule Poirot, multă lume ar lăsa treaba baltâ. Ar uita-o ca pe o datorie veche. Dar Joseph Hoggin nu procedează aşa. Sînt un om bogat şi, ca să zic aşa, nu două sute de lire ontează.
— Vă felicit, strecură încet Poirot.
— Eh?
Sir Joseph se opri o clipă. Ochii mici se apropiară şi mai mult. Apoi reluă :
— Asta nu înseamnă că am obiceiul să arunc cu banii. Ceea ce doresc plătesc. Plă-tesc însă preţul pieţei, nici un ban mai mult.
— Vă daţi seama — spuse Poirot — că ono-rariul meu va fi mare.
— Da, da, dar asta — Sir Joseph îl privi cu şiretenie — este o chestiune fără importanţă.
— Eu nu mă tocmesc. Sînt un expert. Pen-tru serviciile unui expert trebuie să plătiti.
— Ştiu — spuse Sir Joseph cu francheţe — dumneata eşti foarte priceput în astfel de afa-ceri. Am făcut cercetări şi mi s-a spus că sin-te(i cel mai bun. Vreau să ajung la esenţa pro-blemei şi nu să mă tocmesc. De aceea am ape-lat la dumneata.
— Aţi fost norocos.
Sir Joseph mîrîi.
— Extrem de norocos — reluă Poirot pe un ton hotărît. Sînt, fără falsă modestie, la apo-geul carierei mele. De altf el intenţionez sa mă retrag, să trăiesc la ţară, să călătoresc din cînd in cînd ca să văd lumea, ori, poate, să-mi cul-tiv grădina dind o atenţie deosebită îmbună-tăţirii dovlecelului. Magnifice'legume, dar lip-site de aromă. De fapt nu asta vreau să spun. Doresc doar să vă comunic că, înainte de re-tragere, accept 12 cazuri, nici mai mult nici mai puţin, „Muncile lui Hercule", autoimpuse, dacă pot spune aşa. Cazul dumneavoastră, Sir Joseph, este primul dintre ele. Am fost atras de acest caz — suspină el —, de izbitoarea lui lipsă de importanţă.
— Importanţă ? — interveni Sir Joseph.
— Lipsă de importanţă am spus. S-a apelat lâ mine în nenumărate cazuri : să cercetez crime, morţi subite, jafuri, furturi de bijuterii. Este pentru prima oară cînd sînt solicitat să-mi pun în valoare talentul ca să elucidez râpirea unui căţel.
— Mâ surprinde — mormăi Sir Joseph — aş fi zis că nu se mai termină cu bîrîielile fe-meilor legate de dispariţia diverşilor căţei.
— E adevărat. Dar este pentru prima oară cînd sînt solicitat»de soţ într-un asemenea caz.
Sir Joseph îşi îngustă ochii admirativ :
— Să n-o mai lungim. N-am luat-o razna.
Domnule Poirot, multă lume ar lăsa treaba baltâ. Ar uita-o ca pe o datorie veche. Dar Joseph Hoggin nu procedează aşa. Sînt un om bogat şi, ca să zic aşa, nu două sute de lire ontează.
— Vă felicit, strecură încet Poirot.
— Eh?
Sir Joseph se opri o clipă. Ochii mici se apropiară şi mai mult. Apoi reluă :
— Asta nu înseamnă că am obiceiul să arunc cu banii. Ceea ce doresc plătesc. Plă-tesc însă preţul pieţei, nici un ban mai mult.
— Vă daţi seama — spuse Poirot — că ono-rariul meu va fi mare.
— Da, da, dar asta — Sir Joseph îl privi cu şiretenie — este o chestiune fără importanţă.
— Eu nu mă tocmesc. Sînt un expert. Pen-tru serviciile unui expert trebuie să plătiti.
— Ştiu — spuse Sir Joseph cu francheţe — dumneata eşti foarte priceput în astfel de afa-ceri. Am făcut cercetări şi mi s-a spus că sin-te(i cel mai bun. Vreau să ajung la esenţa pro-blemei şi nu să mă tocmesc. De aceea am ape-lat la dumneata.
— Aţi fost norocos.
Sir Joseph mîrîi.
— Extrem de norocos — reluă Poirot pe un ton hotărît. Sînt, fără falsă modestie, la apo-geul carierei mele. De altf el intenţionez sa mă retrag, să trăiesc la ţară, să călătoresc din cînd in cînd ca să văd lumea, ori, poate, să-mi cul-tiv grădina dind o atenţie deosebită îmbună-tăţirii dovlecelului. Magnifice'legume, dar lip-site de aromă. De fapt nu asta vreau să spun. Doresc doar să vă comunic că, înainte de re-tragere, accept 12 cazuri, nici mai mult nici mai puţin, „Muncile lui Hercule", autoimpuse, dacă pot spune aşa. Cazul dumneavoastră, Sir Joseph, este primul dintre ele. Am fost atras de acest caz — suspină el —, de izbitoarea lui lipsă de importanţă.
— Importanţă ? — interveni Sir Joseph.
— Lipsă de importanţă am spus. S-a apelat lâ mine în nenumărate cazuri : să cercetez crime, morţi subite, jafuri, furturi de bijuterii. Este pentru prima oară cînd sînt solicitat să-mi pun în valoare talentul ca să elucidez râpirea unui căţel.
— Mâ surprinde — mormăi Sir Joseph — aş fi zis că nu se mai termină cu bîrîielile fe-meilor legate de dispariţia diverşilor căţei.
— E adevărat. Dar este pentru prima oară cînd sînt solicitat»de soţ într-un asemenea caz.
Sir Joseph îşi îngustă ochii admirativ :
Etichete:
apel,
drum,
firma de contabilitate,
foraje puturi,
importanta,
norocos,
scoala de soferi,
sot,
tara,
ton,
traduceri germana,
traduceri italiana,
traduceri legalizate
miercuri, 2 februarie 2011
Can Your Friends Make You Fat?
Researchers writing in the New England Journal of Medicine say they may have found a possible explanation for the obesity epidemic: Fat is contagious.
Supposedly because the study looked at relationships over time, the researchers were able to exclude cases in which obese people chose overweight friends, and therefore were able to make a stronger case for the effect.
As if there weren't enough social stigma already for women who are overweight now there's medical research justify the societal shunning.
Studying more than 12,000 people linked to a long-running study of heart disease based in Framingham, the researchers found that an individual's chances of becoming obese increased by 57 percent if someone they consider a friend grew obese.
If the friendship was close and mutual and one person became obese, the other's risk soared by 171 percent. The study found similar, but smaller influences between siblings and spouses, but neighbors who aren't friends had no effect.
Surprisingly, obesity seemed to spread even if friends were geographically distant.
Supposedly because the study looked at relationships over time, the researchers were able to exclude cases in which obese people chose overweight friends, and therefore were able to make a stronger case for the effect.
As if there weren't enough social stigma already for women who are overweight now there's medical research justify the societal shunning.
Etichete:
fat,
firma de contabilitate,
news,
obesity,
obesity research,
science,
traduceri
Ms Calabaza - Virginia woods, United States
Old curmudgeon kinda going through the "empty nest syndrome". I live in the woods of Northern Virginia with the old man and our two dogs enjoying our view. Oh, I have opinions; Gawd knows. And this is just my little place to post about the absurdities of every day life, have a few chuckles along the way and showcase stuff I find while blog-hopping. I welcome you to come and visit anytime. If you want to comment just go to comments and click anonymous and go for it. If you want, then you can sign in with your name or faux name ~ but you don't have to ~ remember it's whatever tickles your pickle . . . Oh, and I love pumpkinseeds and bad punctuation . . . Ms Calabaza
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)