Foraje puturi

A fost într-adevăr îngrozitor, îngrozitor.
—    Vă rog să-mi povestiţi faptele !
—    Ei bine, iată cum a fost : Shan Tung ie-şise să-şi facă plimbarea obişnuită, în parc, cu Miss Carnaby.
—    Oh, săraca de mine, a fost greşeala mea, interveni foraje doamna de companie, cum am putut fi atît de  proas'.ă, de neglijentă !
Lady Hoggin spuse acru :
—    Nu vreau să-ţi reproşez-nimic Miss Carnaby, dar sînt sigură că ar fi trebuit să fii mai atentă.
Poirot îşi mută privirea la doamna de com-panie :  ;
—    Cum s-a întîmplat ?
Miss Carnaby izbucni volubilă şi agitată :
—    A fost cu totul extraordinar, absolut extraordinar ! Eram lîngă aleea cu flori. Shan Tung mergea înainte, bineînţeles ; alergase puţin prin iarbă şi mă pregăteam să mă întorc a:asă, cînd, atenţia mi-a fost atrasă de un copilaş într-un căruţ, un copil atît de foraje puturi apa drăgâlaş, zîmbitor, cu obrăjorii roz, cu buclite... N-am putut realmente să reaifct să nu-i vorbesc bonei şi să n-o întreb cîţi ani avea copilul, 17 luni mi-a răspuns, dar sînt sigură că n-am vorbit cu ea mai mult de un minut sau d6uă. şi, brusc, am privit în jos şi Shan nu mai era. Lesa fusese tăiată.
—    Dacă ţi-ai fi văzut de îndatoririle dumitale — interveni Lady Hoggin — nimeni n-ar fi putut să se furişeze şi să-ţi taie lesa.
Miss Carnaby părea gata să izbucnească în lacrimi. Poirot spuse grăbit :
—    Şi, după aceea ce s-a mai întîmplat ?
—    Am căutat peste tot. Am strigat. Am în-trebat pe paznicul parcului dacă văzuse pe ci-neva ducînd în braţe un pechinez, dar nu ob-servase nimic ; şi nu mai ştiam ce să fac, aşa că am continuat să caut, dar, în cele din urmă, a trebuit să mă întorc acasă.
Miss Carnaby s-a oprit fără suflare. Poirot îşi putu imagina destul de bine scena care ur-mase. . — Apoi aţi primit scrisoarea ? Lady Hoggin reluă povestea.
—    A doua zi dimineaţă, cu prima poştă.
Scria că, dacă vreau să-1 mai văd pe Shan Tung viu, trebuie foraje puturi să trimit 200 de lire, în bancnote de 1 liră, într-un pachet pe adresa căpitanului Curtin în Bloomsbury Road 38.
Mai scria că, dacă banii vor fi însemnaţi sau poliţia informată, atunci,... ei bine, atunci lui Shan Tung i se vor tâia urechile şi coada. Miss Carnaby începu să se smiorcăie.

Aprobare de plata

—    încep să înţeleg de ce mi-ai fost recomandat dumneata. Eşti un tip şiret, .domnule Poirot.
—    Ce-ar fi să-mi povestiţi faptele — mur-mură Poirot. Cînd a dispărut cîinele ?
—    Exact acum o săptămînă.
—    Şi, bănuiesc, soţia dumneavoastră este disperată.
Sir Joseph se holbă la el şi şpuse :
—    Nu înţelegi ? Cîinele a fost înapoiat !
—    înapoiat ? Permiteţi-mi să-ntreb atunci, care-i rolul meu aici. Sir Joseph se înrOşi de furie :
—    Pentru că, să fiu al dracului dacă vreau să fiu escrocat ! lată de ce, domnule Poirot,
am să vă spun întreaga tărăşenie. Cîinele a fost furat acum o săptămînă, şterpelit în Kensington Garden, pe cind era la plimbare cu doamna de companie a nevesti-mi. A doua zi, nevestei mele i s-au pretins 200 de lire. Ce ziceţi de asta — 200 de lire ! Pentru blestemata aia de brută mică şi schelălăitoare, care ţi se încurcă mereu printre picioare.
—    Natural că n-aţi aprobat plata unei asemenea sume' — murmură Poirot.
—    Sigur că nu, mai bine zis n-aş fi aprobat dacă aş fi ştiut ! Milly, soţia mea, ştia asta foarte bine. Nu mi-a spus nimic. A trimis pur si simplu banii, în bancnote de o liră, aşa cum se cerea în scrisoare, la adresa indicată.
—    Şi cîinele a fost inapoiat ?
—    Da. Chiar în seara aceea a sunat soneria şi bruta aia mică se afla pe treptele de la in-trare. Prin apropiere nici picior de om.
—    Clar. Continuaţi !
—    Apoi, bineînţeles câ Milly mi-a mărturi-sit ce făcuse, iar eu mi-am cam pierdut cum-pătul. M-am calmat însă la scurt timp — fapta fusese comisă şi, de fapt, nu te poţi aştepta de la o femeie să procedeze cu mai mult bun simţ — şi aş putea spune că aş fi lăsat totul să'treacă de la mine dacă n-ar fi fost întîlni-rea de la club cu Samuelson.
—    Da?
—    Afurisit să fiu dacă banda asta nu e al dracului de eficientă !
Exact acelaşi lucru 1-a păţit şi el. 300 de lire au stors de la nevastă-sa. Ei bine, asta-1 cam prea de tot ! Am hotărît că lucrurile nu mai pot să meargă aşa. Am trimis după dumneatâ.
—    Dar lucrul cel mai bun (şi cel mai puţin costisitor) ar fi fost să chemaţi poliţia.
Sir Joseph îşi frecă nasul şi spuse :
—    Sînteţi căsătorit, domnule Poirot ?
—    Ferească sfintul, n-am avut fericirea.