Foraje puturi

A fost într-adevăr îngrozitor, îngrozitor.
—    Vă rog să-mi povestiţi faptele !
—    Ei bine, iată cum a fost : Shan Tung ie-şise să-şi facă plimbarea obişnuită, în parc, cu Miss Carnaby.
—    Oh, săraca de mine, a fost greşeala mea, interveni foraje doamna de companie, cum am putut fi atît de  proas'.ă, de neglijentă !
Lady Hoggin spuse acru :
—    Nu vreau să-ţi reproşez-nimic Miss Carnaby, dar sînt sigură că ar fi trebuit să fii mai atentă.
Poirot îşi mută privirea la doamna de com-panie :  ;
—    Cum s-a întîmplat ?
Miss Carnaby izbucni volubilă şi agitată :
—    A fost cu totul extraordinar, absolut extraordinar ! Eram lîngă aleea cu flori. Shan Tung mergea înainte, bineînţeles ; alergase puţin prin iarbă şi mă pregăteam să mă întorc a:asă, cînd, atenţia mi-a fost atrasă de un copilaş într-un căruţ, un copil atît de foraje puturi apa drăgâlaş, zîmbitor, cu obrăjorii roz, cu buclite... N-am putut realmente să reaifct să nu-i vorbesc bonei şi să n-o întreb cîţi ani avea copilul, 17 luni mi-a răspuns, dar sînt sigură că n-am vorbit cu ea mai mult de un minut sau d6uă. şi, brusc, am privit în jos şi Shan nu mai era. Lesa fusese tăiată.
—    Dacă ţi-ai fi văzut de îndatoririle dumitale — interveni Lady Hoggin — nimeni n-ar fi putut să se furişeze şi să-ţi taie lesa.
Miss Carnaby părea gata să izbucnească în lacrimi. Poirot spuse grăbit :
—    Şi, după aceea ce s-a mai întîmplat ?
—    Am căutat peste tot. Am strigat. Am în-trebat pe paznicul parcului dacă văzuse pe ci-neva ducînd în braţe un pechinez, dar nu ob-servase nimic ; şi nu mai ştiam ce să fac, aşa că am continuat să caut, dar, în cele din urmă, a trebuit să mă întorc acasă.
Miss Carnaby s-a oprit fără suflare. Poirot îşi putu imagina destul de bine scena care ur-mase. . — Apoi aţi primit scrisoarea ? Lady Hoggin reluă povestea.
—    A doua zi dimineaţă, cu prima poştă.
Scria că, dacă vreau să-1 mai văd pe Shan Tung viu, trebuie foraje puturi să trimit 200 de lire, în bancnote de 1 liră, într-un pachet pe adresa căpitanului Curtin în Bloomsbury Road 38.
Mai scria că, dacă banii vor fi însemnaţi sau poliţia informată, atunci,... ei bine, atunci lui Shan Tung i se vor tâia urechile şi coada. Miss Carnaby începu să se smiorcăie.

Caine pechinez

 Un pechinez ! Mai ales visul pe care-1 avusese noaptea trecută. Părăsea Palatul Buc-kingham după ce fusese felicitat şi i se mulţu-mise personal, cînd valetul venise şi-i adusese ciocolata. îi stăteau pe limbă cuvinte pline de venin. Nu le rosti însă pentru câ, graţie vitezei şi ze-lului cu care bătea la maşină. Miss Lemon tot nu le-ar fi auzit.
Cu un mormăit de dezgust culese scrisoarea de deasupra micului teanc aflat la marginea biroului.
Da, era exact ce spusese Miss Lemon. O adresă din City, o scrisoare scurtă şi fără în-florituri, o scrisoare de afaceri. Subiectul : ră-pirea unui pechinez. Un căţel din aceia cu ochii bulbucaţi, jucăria super-răsfătată a vre-unei cucoane bogate. Poirot încreti buzele în timp ce citea.
Nimic neobişnuit. Nimic straniu. Ba da, da, un mic amănunt, Miss Lemon a avut dreptate. Un mic amănunt într-adevăr ciudat.
Hercule Poirot se aşeză. Citi scrisoarea în-cet. cu atenţie. Nu era cazul pe care şi-1 dorea, nu era genul de caz pe care şi-1 promisese. Nu era mci pe departe un caz important. Era chiar cu totul lipsit de importanţâ. Nu era — şi aici era baza obiecţiei sal'e — o „muncă a lui Hercule".
Din nefericire era curios. Da, realmente curios.
Ridică vocea ca să se facă auzit de Miss Le-mon în ciuda zgomotului maşinii de scris.
—    Sună-1 pe Sir Joseph Hoggin — spuse şi aranjează-mi o întîlnire la el la birou, aşa cum sugerează.
Ca de obicei, Miss Lemon avusese dreptate.
—    Sînt un om cinstit, domnule Poirot, — spuse Sir Joseph Hoggin.
Hercule Poirot făcu un gest evaziv care su-gera (dacă voiai s-o iei aşa) admiratia pentru situatia solidă a carierei lui Sir Joseph şi apre-cierea modestiei cu care acesta vorbea despre sine. Dar putea fi şi dispreţul pentru o astfel de afirmaţie. în orice caz, nu dădea glas gîn-dului ascuns al lui Poirot, şi anume acela că Sir Joseph era, în cea mai obişnuită acceptie a cuvîntului. un om urît. Ochii lui Hercule Poirot se opriră in mod critic asupra fălcilor umflate, ochilor porcini, nasului borcănat şi asupra gurii cu buze strînse. Efectul general îi imintea de ceva sau de cineva, dar pentru mo~ ment nu-şi putea aminti de ce. Amintirea pil-pîia vag. Cu mult timp în urmă. în Belgia, ceva, sigur în legatură cu săpur