Ingrozitor — murmură — cît pot fi de cruzi oamenii !
—. Scria — continuă Lady Hoggin. — că, dacă banii vor fi trimişi imediat, Shan Tung va fi înapoiat în aceeaşi seară viu şi nevătă-mat, dar că, dacă anunţ poliţia, Shan Tung va fi acela care va avea de suferit.
Miss Carnaby murmură cu ochii in lacrimi :
— Mi-e atît de teamă chiar şi acum, deşi bineînţeles că domnul Poirot nu e chiar de la poliţie.
— Vedeţi, domnule Poirot — interveni Lady Hoggin îngrijorată — va trebui să fiţi foarte atent.
Hercule Poirot se grăbi să-i alunge îngrijo-rarea.
— Dar nu sînt de la poliţie. Cercetările mele vor fi foarte discrete. Puteti fi sigură că Shan Tung va fi în deplină siguranţă. Vă garantez eu.
Amîndouă doamnele părură uşurate de acest cuvînt magic.
— Aveţi scrisoarea ?, întrebă Poirot.
Lady Hoggin clătină din cap :
— Nu. Mi s-a spus să pun scrisoarea ală-turi de bani.
— Şi asa aţi făcut ?
— Da. '
— Hm, păcat !
Miss Carnaby interveni vioi :
— Dar mai am lesa. S-o aduc ?
Părăsi camera. Hercule Poirot profită de ab-senţa ei pentru a pune cîteva întrebări pline de miez.
— Amy Carnaby... Oh, e foarte cumsecade. Suflet bun, deşi-cam prostuţă. Am avut mai multe doamne de companie şi toate au fost la fel de proaste, proaste de tot. Dar Amy este devotată lui Shan Tung şi a fost teribil de afectată de intîmplare — era şi normal să fie — dacă umblă creanga după cărucioare în loc să vadă de micul sufleţel. Fetele astea bătrîne sînt toate la fel, sînt nebune după copii. Sînt convinsă că nu are nimic de-a face cu răpirea.
— Nu pare să aibă — fu de acord Poirot. Totuşi cîinele a dispărut cînd era sub suprave-gherea ei, deci trebuie să ne convingem de onestitatea ei. E de mult la dumneavoastră ?
— Aproape un an. A avut referinţe excelente. A fost la Lady Hartingfield pînă la moartea acesteia, 10 ani, cred. După asta şi-a îngrijit pentru un timp sora invalidă. Este într-adevăr un om bun, dar tare prostuţă, cum v-am mai spus.
Amy Carnaby se întoarse chiar în acel mo-ment, gîfîind uşor, aducînd o lesă tăiată, pe
Se afișează postările cu eticheta plata. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta plata. Afișați toate postările
marți, 26 aprilie 2011
Scoala de soferi
Hm, mormăi Sir Joseph, n-ai mai fi vor-bit de fericire dac-ai fi fost şi ai fi aflat că fe-meile sînt nişte creaturi ciudate. Nevastă-mea se isterizează la simpla pomenire a cuvîntului poliţie. I-a intrat în cap că preţiosul Shan Tung va păţi cine ştie ce dacă merg la poliţie. Nici nu scoala de soferi vrea să audă. Aş zice că nici pe dumneata nu te vede cu ochi buni. Dar am fost ferm şi, în cele din urmă, a acceptat. Ţineţi însă seama că ei nu-i place chestia asta.
—* Observ — murmură Poirot — că sînt în-tr-o situaţie cam delicată.
Poate s-ar schimba situaţia dacă aş vedea-o pe sotia dumneavoastră spre a obţine cîteva amănunte de la ea, asigurînd-o în acelaşi timp că favoritul ei va fi în siguranţă.
Sir Joseph aprobă şi se ridică în picioare.
— Vă voi conduce chiar acum.
într-un salon mare şi călduros stăteau cîouă femei.
Cînd Sir Joseph şi Hercule Poirot intrară, un mic pechinez le sări înainte lătrînd furios, încurcîndu-se periculos printre picioarele lui Poirot.
— Shan, Shan, vino aici ! Vino la mama iubiţel ! Ridică-1, Miss Carnaby !
Cealaltă femeie sări grăbită, iar Hercule Poirot murmură :
— Un adevărat leu...
Cu răsuflarea tăiată, cea care-1 culesese pe Shan Tung aprobă :
— Da, într-adevăr, un bun cîine de pază.
Nu se teme de nimic şi de nimeni. Un băieţel adorabil.
După ce făcu prezentările de rigoare, Sir Joseph spuse :
— Domnule Poirot, vă las să vă faceţi treaba şi cu o înclinare a capului părăsi încăperea.
Doamna Hoggin era o femeie solidă cu pă-rul de un roşu stins. Doamna de companie, nervoasa Miss Carnaby, era durdulie şi priete-noasă, între 40 şi 50 de ani. O trata pe Lady Hoggin cu mare respect şi era evident înfrico-şată de aceasta.
— Povestiţi-mi, Lady Hoggin, toate împrejurările în care s-a petrecut abominabila crimă.
Lady Hoggin se înroşi.
— Sînt fericită să vă aud vorbind aşa, domnule Poirot. Pentru că într-adevăr o crimă a fost. Pechinezii sînt foarte sensibili, ca nişte copii. Sârmanul Shan Tung ar fi putut muri de frică dacă nu de altceva.
Miss Carnaby interveni cu răsuflarea tăiată
—* Observ — murmură Poirot — că sînt în-tr-o situaţie cam delicată.
Poate s-ar schimba situaţia dacă aş vedea-o pe sotia dumneavoastră spre a obţine cîteva amănunte de la ea, asigurînd-o în acelaşi timp că favoritul ei va fi în siguranţă.
Sir Joseph aprobă şi se ridică în picioare.
— Vă voi conduce chiar acum.
într-un salon mare şi călduros stăteau cîouă femei.
Cînd Sir Joseph şi Hercule Poirot intrară, un mic pechinez le sări înainte lătrînd furios, încurcîndu-se periculos printre picioarele lui Poirot.
— Shan, Shan, vino aici ! Vino la mama iubiţel ! Ridică-1, Miss Carnaby !
Cealaltă femeie sări grăbită, iar Hercule Poirot murmură :
— Un adevărat leu...
Cu răsuflarea tăiată, cea care-1 culesese pe Shan Tung aprobă :
— Da, într-adevăr, un bun cîine de pază.
Nu se teme de nimic şi de nimeni. Un băieţel adorabil.
După ce făcu prezentările de rigoare, Sir Joseph spuse :
— Domnule Poirot, vă las să vă faceţi treaba şi cu o înclinare a capului părăsi încăperea.
Doamna Hoggin era o femeie solidă cu pă-rul de un roşu stins. Doamna de companie, nervoasa Miss Carnaby, era durdulie şi priete-noasă, între 40 şi 50 de ani. O trata pe Lady Hoggin cu mare respect şi era evident înfrico-şată de aceasta.
— Povestiţi-mi, Lady Hoggin, toate împrejurările în care s-a petrecut abominabila crimă.
Lady Hoggin se înroşi.
— Sînt fericită să vă aud vorbind aşa, domnule Poirot. Pentru că într-adevăr o crimă a fost. Pechinezii sînt foarte sensibili, ca nişte copii. Sârmanul Shan Tung ar fi putut muri de frică dacă nu de altceva.
Miss Carnaby interveni cu răsuflarea tăiată
Aprobare de plata
— încep să înţeleg de ce mi-ai fost recomandat dumneata. Eşti un tip şiret, .domnule Poirot.
— Ce-ar fi să-mi povestiţi faptele — mur-mură Poirot. Cînd a dispărut cîinele ?
— Exact acum o săptămînă.
— Şi, bănuiesc, soţia dumneavoastră este disperată.
Sir Joseph se holbă la el şi şpuse :
— Nu înţelegi ? Cîinele a fost înapoiat !
— înapoiat ? Permiteţi-mi să-ntreb atunci, care-i rolul meu aici. Sir Joseph se înrOşi de furie :
— Pentru că, să fiu al dracului dacă vreau să fiu escrocat ! lată de ce, domnule Poirot,
am să vă spun întreaga tărăşenie. Cîinele a fost furat acum o săptămînă, şterpelit în Kensington Garden, pe cind era la plimbare cu doamna de companie a nevesti-mi. A doua zi, nevestei mele i s-au pretins 200 de lire. Ce ziceţi de asta — 200 de lire ! Pentru blestemata aia de brută mică şi schelălăitoare, care ţi se încurcă mereu printre picioare.
— Natural că n-aţi aprobat plata unei asemenea sume' — murmură Poirot.
— Sigur că nu, mai bine zis n-aş fi aprobat dacă aş fi ştiut ! Milly, soţia mea, ştia asta foarte bine. Nu mi-a spus nimic. A trimis pur si simplu banii, în bancnote de o liră, aşa cum se cerea în scrisoare, la adresa indicată.
— Şi cîinele a fost inapoiat ?
— Da. Chiar în seara aceea a sunat soneria şi bruta aia mică se afla pe treptele de la in-trare. Prin apropiere nici picior de om.
— Clar. Continuaţi !
— Apoi, bineînţeles câ Milly mi-a mărturi-sit ce făcuse, iar eu mi-am cam pierdut cum-pătul. M-am calmat însă la scurt timp — fapta fusese comisă şi, de fapt, nu te poţi aştepta de la o femeie să procedeze cu mai mult bun simţ — şi aş putea spune că aş fi lăsat totul să'treacă de la mine dacă n-ar fi fost întîlni-rea de la club cu Samuelson.
— Da?
— Afurisit să fiu dacă banda asta nu e al dracului de eficientă !
Exact acelaşi lucru 1-a păţit şi el. 300 de lire au stors de la nevastă-sa. Ei bine, asta-1 cam prea de tot ! Am hotărît că lucrurile nu mai pot să meargă aşa. Am trimis după dumneatâ.
— Dar lucrul cel mai bun (şi cel mai puţin costisitor) ar fi fost să chemaţi poliţia.
Sir Joseph îşi frecă nasul şi spuse :
— Sînteţi căsătorit, domnule Poirot ?
— Ferească sfintul, n-am avut fericirea.
— Ce-ar fi să-mi povestiţi faptele — mur-mură Poirot. Cînd a dispărut cîinele ?
— Exact acum o săptămînă.
— Şi, bănuiesc, soţia dumneavoastră este disperată.
Sir Joseph se holbă la el şi şpuse :
— Nu înţelegi ? Cîinele a fost înapoiat !
— înapoiat ? Permiteţi-mi să-ntreb atunci, care-i rolul meu aici. Sir Joseph se înrOşi de furie :
— Pentru că, să fiu al dracului dacă vreau să fiu escrocat ! lată de ce, domnule Poirot,
am să vă spun întreaga tărăşenie. Cîinele a fost furat acum o săptămînă, şterpelit în Kensington Garden, pe cind era la plimbare cu doamna de companie a nevesti-mi. A doua zi, nevestei mele i s-au pretins 200 de lire. Ce ziceţi de asta — 200 de lire ! Pentru blestemata aia de brută mică şi schelălăitoare, care ţi se încurcă mereu printre picioare.
— Natural că n-aţi aprobat plata unei asemenea sume' — murmură Poirot.
— Sigur că nu, mai bine zis n-aş fi aprobat dacă aş fi ştiut ! Milly, soţia mea, ştia asta foarte bine. Nu mi-a spus nimic. A trimis pur si simplu banii, în bancnote de o liră, aşa cum se cerea în scrisoare, la adresa indicată.
— Şi cîinele a fost inapoiat ?
— Da. Chiar în seara aceea a sunat soneria şi bruta aia mică se afla pe treptele de la in-trare. Prin apropiere nici picior de om.
— Clar. Continuaţi !
— Apoi, bineînţeles câ Milly mi-a mărturi-sit ce făcuse, iar eu mi-am cam pierdut cum-pătul. M-am calmat însă la scurt timp — fapta fusese comisă şi, de fapt, nu te poţi aştepta de la o femeie să procedeze cu mai mult bun simţ — şi aş putea spune că aş fi lăsat totul să'treacă de la mine dacă n-ar fi fost întîlni-rea de la club cu Samuelson.
— Da?
— Afurisit să fiu dacă banda asta nu e al dracului de eficientă !
Exact acelaşi lucru 1-a păţit şi el. 300 de lire au stors de la nevastă-sa. Ei bine, asta-1 cam prea de tot ! Am hotărît că lucrurile nu mai pot să meargă aşa. Am trimis după dumneatâ.
— Dar lucrul cel mai bun (şi cel mai puţin costisitor) ar fi fost să chemaţi poliţia.
Sir Joseph îşi frecă nasul şi spuse :
— Sînteţi căsătorit, domnule Poirot ?
— Ferească sfintul, n-am avut fericirea.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)