marți, 26 aprilie 2011

Aprobare de plata

—    încep să înţeleg de ce mi-ai fost recomandat dumneata. Eşti un tip şiret, .domnule Poirot.
—    Ce-ar fi să-mi povestiţi faptele — mur-mură Poirot. Cînd a dispărut cîinele ?
—    Exact acum o săptămînă.
—    Şi, bănuiesc, soţia dumneavoastră este disperată.
Sir Joseph se holbă la el şi şpuse :
—    Nu înţelegi ? Cîinele a fost înapoiat !
—    înapoiat ? Permiteţi-mi să-ntreb atunci, care-i rolul meu aici. Sir Joseph se înrOşi de furie :
—    Pentru că, să fiu al dracului dacă vreau să fiu escrocat ! lată de ce, domnule Poirot,
am să vă spun întreaga tărăşenie. Cîinele a fost furat acum o săptămînă, şterpelit în Kensington Garden, pe cind era la plimbare cu doamna de companie a nevesti-mi. A doua zi, nevestei mele i s-au pretins 200 de lire. Ce ziceţi de asta — 200 de lire ! Pentru blestemata aia de brută mică şi schelălăitoare, care ţi se încurcă mereu printre picioare.
—    Natural că n-aţi aprobat plata unei asemenea sume' — murmură Poirot.
—    Sigur că nu, mai bine zis n-aş fi aprobat dacă aş fi ştiut ! Milly, soţia mea, ştia asta foarte bine. Nu mi-a spus nimic. A trimis pur si simplu banii, în bancnote de o liră, aşa cum se cerea în scrisoare, la adresa indicată.
—    Şi cîinele a fost inapoiat ?
—    Da. Chiar în seara aceea a sunat soneria şi bruta aia mică se afla pe treptele de la in-trare. Prin apropiere nici picior de om.
—    Clar. Continuaţi !
—    Apoi, bineînţeles câ Milly mi-a mărturi-sit ce făcuse, iar eu mi-am cam pierdut cum-pătul. M-am calmat însă la scurt timp — fapta fusese comisă şi, de fapt, nu te poţi aştepta de la o femeie să procedeze cu mai mult bun simţ — şi aş putea spune că aş fi lăsat totul să'treacă de la mine dacă n-ar fi fost întîlni-rea de la club cu Samuelson.
—    Da?
—    Afurisit să fiu dacă banda asta nu e al dracului de eficientă !
Exact acelaşi lucru 1-a păţit şi el. 300 de lire au stors de la nevastă-sa. Ei bine, asta-1 cam prea de tot ! Am hotărît că lucrurile nu mai pot să meargă aşa. Am trimis după dumneatâ.
—    Dar lucrul cel mai bun (şi cel mai puţin costisitor) ar fi fost să chemaţi poliţia.
Sir Joseph îşi frecă nasul şi spuse :
—    Sînteţi căsătorit, domnule Poirot ?
—    Ferească sfintul, n-am avut fericirea.